Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia - Biroul IT
 
Despre Biroul IT

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918" DIN ALBA IULIA

SENATUL UNIVERSITĂŢII

  

REGULAMENT

de organizare şi funcţionare a Biroului IT

 

Biroul IT (BIT) din cadrul Universităţii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia este  o structură suport de specialitate care asigură administrarea infrastructurii IT (reţea şi sistem informatic) din cadrul Universităţii.

Biroul IT este o structură universitară constituită în conformitate cu prevederile Legii învăţământului, ale Planului strategic de dezvoltare instituţională şi ale Cartei universitare, în scopul asigurării suportului tehnic necesar pentru funcţionarea în bune condiţii a sistemului informatic din cadrul Universităţii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia.

Biroul IT îşi desfăşoară activitatea conform legislaţiei în vigoare, Cartei universităţii şi prezentului Regulament.

 

 

1. Misiune şi obiective

 

1.1. Biroul IT are misiunea de a fundamenta, implementa şi urmări realizarea politicii informatice a Universităţii. În acest scop Biroul IT va analiza, proiecta, implementa, exploata şi întreţine sisteme informatice în vederea extinderii ariei sistemului informatic în cadrul sistemului informaţional al Universităţii, pentru creşterea performanţelor sistemului universitar de învăţământ şi cercetare.

 

1.2. Misiunea generală a Biroului IT se concretizează în următoarele obiective:

a.         monitorizarea permanentă a infrastructurii IT;

b.         organizarea şi coordonarea activităţilor şi structurilor de învăţământ universitar şi postuniversitar, de cercetare şi de administrare ce implică folosirea sistemelor informatice;

c.         valorificarea deplină şi cu eficientă maximă a dotărilor cu tehnică de calcul şi a mijloacelor aferente acestora. Biroul IT va fundamenta şi aviza, prin specialiştii săi, achiziţiile de hardware şi software în scopul realizării unui mediu informatic coerent şi omogen în interiorul Universităţii;

d.         proiectarea şi securizarea soluţiilor informatice hardware/software;

e.         informarea utilizatorilor cu privire la modalitatea de accesare a resurselor IT;

f.           asigurarea suportului tehnic pentru utilizatorii care folosesc echipamente IT;

g.         acordarea de asistenţă de specialitate, hardware şi software, pentru aplicarea informaticii în cercetarea ştiinţifică;

h.         managementul resurselor de reţea şi a conturilor de acces în reţea;

i.           întreţinerea, gestionarea şi asigurarea resurselor necesare pentru menţinerea în starea de funcţionare a echipamentelor de calcul;

j.           elaborarea şi implementarea politicii de securitate;

k.         salvarea şi arhivarea datelor;

l.           configurarea sistemului UMS şi supervizarea procesului de Admitere pentru sesiunile iulie şi septembrie (licenţă, masterat, doctorat);

m.       înaintarea de propuneri de îmbunătăţire a sistemului informatic, pornind de la disfuncţionalităţile observate;

n.         colaborarea cu firmele de tehnică de calcul din domeniul IT în vederea achiziţionării produselor hardware şi software necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţilor didactice şi de cercetare din cadrul Universităţii;

o.         diagnosticarea, semnalarea şi remedierea problemelor apărute în funcţionarea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice;

p.         instalarea, configurarea şi reconfigurarea de hardware şi software;

q.         instalarea, reconfigurarea, întreţinerea şi asigurarea funcţionalităţii şi integrităţii reţelelor de calculatoare din Universitate;

r.          întreţinerea preventivă a tehnicii de calcul din laboratoarele de informatică;

s.          instalarea şi testarea de produse informatice noi, necesare activităţii din laboratoare;

t.           testarea periodică, inclusiv cu programe antivirus, a calculatoarelor din Universitate.

 

 

2. Organizare şi funcţionare

 

2.1. Structura Biroului IT

Pentru realizarea obiectivelor sale, Biroul IT este structurat în următoarele compartimente funcţionale:

1.         Centrul de comunicaţii;

2.         Compartimentul  pentru gestionarea sistemelor informatice;

3.         Compartimentul  pentru gestionarea paginii de web a Universităţii;

4.         Compartimentul de logistică şi servicii funcţionale.

Fiecare compartiment se individualizează prin obiectivele specifice, înzestrare cu echipamente corespunzătoare, poziţia ocupată în sistemul informatic al Universităţii şi prin activităţile pe care le desfăşoară, după cum urmează:

 

2. 2. 1. Centrul de comunicaţii: oferă tehnologia şi serviciile de acces pentru: Intranet, RoEduNet şi Internet.

Centrul de comunicaţii are următoarele obiective specifice:

a.         întreţinerea şi exploatarea optimă a reţelelor locale de calculatoare;

b.         proiectarea, implementarea şi monitorizarea măsurilor specifice pentru realizarea securităţii informatice;

c.         elaborarea procedurilor formalizate care să prevadă acţiunile necesare pentru realizarea securităţii informatice;

d.         comunicarea către conducerea Universităţii a tuturor încălcărilor normelor de securitate informatică, a breşelor de securitate descoperite şi modalitatea de soluţionare a lor;

e.         asigurarea backup-urilor;

f.           selectarea, adaptarea, proiectarea, integrarea celor mai convenabile soluţii pentru distribuirea şi accesul la resursele din reţea, în condiţiile respectării regulilor specifice de securitate asupra echipamentelor, componentelor software, informaţiilor şi transmisiilor de date;

g.         identificarea şi încorporarea modificărilor şi/sau configurărilor ce pot fi aduse componentelor hardware şi software ale reţelei;

h.         monitorizarea funcţionarii şi a performantelor serverelor, serviciilor şi a echipamentelor de comunicaţii cu scopul de a păstra mediul de operare al reţelei în limita parametrilor normali de funcţionare;

i.           stabilirea parametrilor etalon de funcţionare şi a soluţiilor ce vor fi adoptate în situaţia detectării anomaliilor de funcţionare a componentelor reţelei;

j.           aplicarea standardelor tehnice în vigoare, a celor mai bune practici din domeniu şi cerinţelor specifice;

k.         stabilirea soluţiilor, a  procedurilor şi a recomandărilor de bună practică pentru menţinerea bunei funcţionări şi a corectei utilizări a serverelor, a calculatoarelor din reţea şi a echipamentelor de reţea;

l.           instalarea şi configurarea infrastructurii de reţea, a sistemelor de operare de pe servere, a serviciilor şi a aplicaţiilor specifice reţelei;

m.       jurnalizarea evenimentelor din reţea şi colectarea netflow-urilor de trafic;

n.         analizarea log-urilor şi a traficului de reţea;

o.         managementul riscurilor;

p.         identificarea şi eşalonarea activităţilor de întreţinere şi actualizare hardware şi software pentru servere şi echipamentele de reţea.

 

2. 2. 2. Compartimentul pentru gestionarea sistemelor informatice

Asigură suportul tehnic pentru implementarea şi utilizarea următoarelor aplicaţii:

a.         Administrarea Sistemului de Management Universitar (UMS) al Universităţii şi întreţinerea unei legături permanente cu echipa de analiză şi dezvoltare de la firma The Red Point din Iaşi;

b.         Administrarea sistemului RMU (aplicaţie pentru Registrul Matricol Unic) implementat în Universitate începând cu anul 2011 şi întreţinerea unei legături permanente cu echipa de suport tehnic din cadrul UEFISCDI;

c.         Administrarea platformei Moodle destinată studenţilor de la Învăţământul la Distanţă;

d.         Asigurarea suportului tehnic necesar pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor realizate în sistemul Emsys, implementat în compartimentele Financiar-Contabil şi Personal-Salarizare.

În scopul îndeplinirii acestor obiective, oferă asistenţă pentru:

  • colectarea, stocarea şi prelucrarea informaţiilor necesare pentru procesele decizionale din cadrul structurilor de decizie ale Universităţii (Senat, Consiliul de Administraţie, Decanate etc.);
  • analiza, proiectarea şi implementarea aplicaţiilor necesare sistemului informaţional integrat al Universităţii;
  • analiza, proiectarea şi implementarea aplicaţiilor pentru compartimentele administrative (Financiar-Contabil, Personal-Salarizare, Decanate etc.).

 

2. 2. 3. Compartimentul  pentru gestionarea paginii de web a Universităţii

Compartimentul  pentru gestionarea paginii de web a Universităţii are următoarele obiective specifice:

a.         crearea, întreţinerea şi administrarea paginii de web a Universităţii;

b.         culegerea şi elaborarea de documente specifice paginii de web;

c.         instalarea şi testarea de produse informatice noi, necesare activităţii specifice paginii de web;

d.         suport şi consultanţă pentru activităţile de proiectare şi întreţinere a paginii de Web;

e.         supervizarea achiziţiilor de produse hardware şi software necesare promovării pe web a imaginii Universităţii.

 

2. 2. 4. Compartimentul de logistică şi servicii funcţionale are ca obiective:

a.         stabilirea politicii de dotare cu echipamente hardware şi aplicaţii software la nivelul Universităţii pentru a se asigura desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor didactice şi de cercetare;

b.         supervizarea achiziţiilor de hardware şi software;

c.         întreţinerea preventivă şi depanarea primară a echipamentelor;

d.         instalarea, actualizarea şi protejarea produselor software de pe calculatoarele Universităţii;

e.         elaborarea, în limitele competenţei, de programe sau produse informatice necesare la nivelul Universităţii, cu avizul Directorului General Administrativ;

f.           asigurarea suportului tehnic pentru conferinţele naţionale şi internaţionale organizate în cadrul Universităţii;

g.         asigurarea suportului tehnic (hardware şi software) pentru utilizatorii care folosesc tehnica de calcul  instalată în cadrul Universităţii;

h.         asigurarea suportului tehnic pentru comisiile de Admitere, sesiunile iulie şi septembrie;

i.           asigurarea suportului tehnic pentru buna desfăşurare a conferinţelor ştiinţifice desfăşurate în cadrul Universităţii;

j.           asigurarea suportului tehnic pentru depunerea cererilor de cazare şi participă, împreună cu Serviciul Social, la repartizarea studenţilor în cămine;

k.         asigurarea suportului tehnic cadrelor didactice pentru introducerea notelor în sistemul UMS, pe perioada sesiunilor;

l.           asigurarea suportului tehnic studenţilor Universităţii pentru accesarea sistemului UMS WEB;

m.       gestionarea licenţele software utilizate în cadrul Universităţii;

n.         coordonarea activităţii studenţilor voluntari din cadrul Biroului IT;

o.         coordonarea studenţilor care îşi desfăşoară practica de specialitate în cadrul Biroului IT.

 

 

3. Conducerea

 

Biroul IT este o structură subordonată Direcţiei General Administrative din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918" din Alba-Iulia.

Activitatea Biroului IT este coordonată de Şeful Biroului IT, care vizează coordonarea, organizarea şi controlul activităţii curente a Biroului.

Angajaţii din cadrul Biroului IT îndeplinesc sarcini specifice, potrivit contractului individual de muncă şi fişei de post.

Şeful Biroului IT are următoarele atribuţii:

a.         conduce şi administrează activitatea  curentă a Biroului IT;

b.         analizează şi avizează programul de activitate al Biroului, componentele acestuia, termenele de realizare, precum şi repartizarea pe compartimentele din structura Biroului;

c.         analizează şi avizează proiectele şi propunerile de dezvoltare a sistemului informatic al Universităţii;

d.         controlează, sprijină şi evaluează îndeplinirea obiectivelor Biroului IT;

e.         analizează şi avizează organigrama şi încadrarea cu personal a Biroului IT.

f.           întocmeşte organigrama şi fişele posturilor pentru personalul din subordine;

g.         controlează şi urmăreşte îndeplinirea obiectivelor şi atribuţiilor fiecărui compartiment din structura Biroului IT;

h.         propune programe de dezvoltare profesională şi menţinere a personalului Biroului IT.

 

 

Aprobat în Şedinţa Senatului Universităţii din 22 februarie 2017.

 

        P R E Ş E D I N T E

Conf. univ. dr. Lucian Marina

                                                                                                               

 

        AVIZAT

                                                                                                                    Oficiul Juridic   

Consilier juridic Claudia Rotar